scrisoare de restituire

Să le spui oamenilor care te citesc „asta e viața” e un „act de vitejie” atunci cînd poezia nu se adună din notele de subsol ale disecării traumei, ci din muchiile ei mereu problematizante, lăsînd loc pentru relativitate, pentru buna măsură a atenției la echilibru, stil, „vervă” și „verb”, și pentru nuanțe. Debutul Andreei Catrina aduce în prim plan acea poezie onestă, îndeajuns de curajoasă ca să nu tolereze – nici măcar structural – etichete și -isme. Din vria ei, ca și din atent curatoriata ei acalmie va putea fi reconstituită o epocă a transgresărilor, confruntărilor, conflictelor și tranzițiilor. Această eră arhivează nediscriminatoriu „probleme colective” și „atent selectate probleme personale”, urgențe și amînări, mari și mici întrebări. „Cît e OK să vorbești despre depresie în poezie? dar despre iubire? dar despre noi?” sînt astfel de întrebări cărora vocea proaspătă și impetuoasă pe care Andreea Catrina o conduce (nu întotdeauna pur defensiv) în și prin text nu mai evită să le răspundă.
Olga Ștefan

Aveţi în faţă un mic manual al restituirii, al eliberării de vocile care susţin o lume plină de impuneri şi interdicţii, al eliberării de sentimentul că dorinţa e o inadecvare, de fermitatea selfharming, de confuzia emoţională şi de propriile limite. Şi un mic îndreptar liric: învăţăm împreună cu Andreea cum să ne lăsăm absolviţi de stările de depersonalizare, de modurile disfuncţionale în care conjurăm relaţii toxice, de tăcerile mamei şi defazările tatălui, de metehnele transgeneraţionale. Doar iubirea adevărată poate înlesni această tranzacţie/ tranziţie sufletească, doar prin ea putem ajunge la o relaţie sănătoasă şi hrănitoare, la tihna şi certitudinea fericirii domestice. Iar la final, fericirea simplă e făcută să dăinuie prin apariţia în carne şi oase a unei noi fiinţe: E. Şi a acestei cărţi.

Andrei Dósa